Și în acest an, studenții Facultății de Drept și Științe Administrative au pregătit, pentru un grup de copii mai puțin norocoși, un eveniment încărcat de bucuria și emoția pe care numai Crăciunului și compania celor dragi le pot aduce în sufletele noastre.
Evenimentul caritabil „Fii parte din MAGIA CRĂCIUNULUI!”, ajuns la a III-a ediție, va avea loc joi, 12 decembrie, de la ora 14.00, la Teatrul Muzical.
Cel puțin 80 de voluntari au făcut posibilă organizarea acestui eveniment ce oferă un spectacol extraordinar de Crăciun pentru a aduce zâmbete, un pic de magie și speranță copiilor din cadrul fundației „Familia”.
„Facultatea de Drept și Științe Administrative în parteneriat cu Clubul Studenților de la Drept și Administrație Publică, vă invită să pășiți în cadrul festiv al universului academic unde veți fi surprinși de abilitățile creative ale concurenților din cadrul concursului de talente, de abilitățile culinare ale voluntarilor ce vor îmbogăți atmosfera cu bunătăți dar și în tipicul tradițional, de corul format din studenții Facultății de Drept și Științe Administrative și din cadrul Facultății de Arte”, afirmă organizatorii.