”Studentul lunii februarie” la Universitatea ”Danubius” - un viitor psiholog ludic
Cosmina Mioara Tenie, studentă în anul I la Facultatea de Psihologie și Științe Biomedicale, a ales Universitatea “Danubius” drept…
Cosmina Mioara Tenie, studentă în anul I la Facultatea de Psihologie și Științe Biomedicale, a ales Universitatea “Danubius” drept…
Până mâine, 21 iulie, ora 16.30, se mai fac înscrieri la ciclul III de studii universitare - Doctorat, din cadrul Universității „D…
2 septembrie, a fost ultima zi pentru înscrierea la studiile de licență din cadrul Universității Danubius Galați, organizate în ca…
UDJG are libere, pentru a doua sesiune de admitere, cea de toamnă, 172 de locuri la buget şi 1447 la taxă. Dacă la acestea mai adă…
Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu” Tecuci a găzduit, sâmbătă, 21 martie, întâlnirea cercului metodic al profesorilor de științe so…
Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice a organizat a XIII-a ediție a Conferinței Internaționale „EXPLORATION, EDUCATI…
Proiectul de lege care le permite adolescenţilor cu vârsta de 16 ani să voteze a fost depus ieri în Parlament, după cum a anunţat…
Și în acest an, studenții Facultății de Drept și Științe Administrative au pregătit, pentru un grup de copii mai puțin norocoși, u…
Un număr de 11 elevi din cadrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu", împreună cu profesorii coordonatori, au participat pe 9 apr…
Un proiect la care lucrează asociaţia care gestionează Geoparcul „Ţinutul Buzăului” este „FutureLabs”. Deja câteva sute de copii d…
Un nou domeniu de studii universitare de doctorat a fost acreditat la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi, prin Ordinul de m…
În cadrul noului tip de Bacalaureat propus de proiectul legii educaţiei, aflat în dezbatere publică până pe 24 august, Matematica…
“Noile standarde elaborate de ARACIS pentru fiecare domeniu vor fi de fapt completări la standardele deja existente pentru fiecare…
La cârma celei mai tinere facultăți din cadrul Universității “Danubius”, Facultatea de Psihologie și Științe Biomedicale, se află…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi scoate la concurs, la admiterea de toamnă, locuri bugetate pentru cele mai noi domenii d…
Ministerul Educației a emis ordinul privind acreditarea domeniului de doctorat „Drept” în cadrul Școlii Doctorale „Științe socioum…
Universităţile vor putea preda online de anul viitor, spune ministrul Educaţiei. Sorin Cîmpeanu: Activităţile online şi ponderea l…
Conform Ordinului de ministru 818 din 19 august 2022, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a fost acreditat un nou domeniu…
Facultatea de Informatică și Științe Aplicate din cadrul Universității ”Danubius” va fi condusă, în continuare, de către Lect. uni…
Decanii facultăților Universității Danubius și-au început mandatele! Concursul public de selectare a decanilor celor cinci facultă…