S-au încheiat lucrările pentru modernizarea uneia dintre cele mai vechi școli din oraș, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.
Școala Gimnazială nr.16 este situată în municipiul Galați, strada Arieșului, nr. 8, în zona Pieței Centrale. Clădirea școlii a fost ridicată în anul 1908.
„Construită în urmă cu peste 100 de ani, Școala nr. 16 a primit un aspect modern, precum și dotările necesare. Avem la Galați un adevărat record de investiții în educație și vom continua în aceeași linie, pentru viitorul copiilor”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.
Principalele lucrări derulate la Școala nr. 16 au vizat termoizolarea pereților exteriori; instalarea de panouri fotovoltaice; înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare; reabilitarea aleilor și a zonei de teren de sport; recompartimentarea grupului sanitar; placări cu faianță și gresie în grupurile sanitare; înlocuirea parchetului din spațiile de învățământ; realizarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități. În plus, s-au asigurat și dotările necesare (calculatoare, videoproiectoare etc.)
Proiectul de modernizare și reabilitare a Școlii Gimnaziale nr. 16 - Corp C1 a avut o valoare totală de 2 milioane de lei, din care contribuția de la bugetul local a fost de 600.000 de lei.