”Situaţia epidemiologică este una foarte bună” în România
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, miercuri, că peste 4,3 milioane de persoane au fost…
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, miercuri, că peste 4,3 milioane de persoane au fost…
Până pe 30 august, Lidl România îi ajută pe clienți să pregătească începutul noului an școlar cu o gamă variată de produse de cali…
Dezbaterea „Etica și deontologia universitară în România: realități și perspective”, organizată în cadrul proiectului „Calitate în…
Galațiul este printre primele municipii care a depus documentațiile complete necesare demararii lucrărilor. Potrivit unui comunica…
Potrivit unui comunicat de presă al companiei de tehnologie, Google anunţă disponibilitatea a 1.255 de burse în România pentru obţ…
Tinerii care vor să rămână la studii în România pot aplica pentru una din cinci burse care acoperă 50% din taxa anuală de școlariz…
Cum ar arăta România în 100 de oameni? Cam 20 sunt copii, iar dintre ei, patru sunt pierduți din sistemul educațional. Cinci sau ș…
Universitatea Danubius și-a manifestat dintotdeauna interesul și implicarea în comunitatea locală, dar şi în cea globală și a susț…
Sesiuni gratuite de training cu studenţi, masteranzi, doctoranzi şi tineri cercetători din România sunt organizate în cadrul proie…
Campanie de informare a angajatorilor care au străini angajați și a străinilor care doresc să desfășoare activității lucrative în…
Seminarul „Standarde necesare în dezvoltarea serviciilor de turism transfrontalier. Sprijin pentru elaborarea planului de afaceri”…
Fundația Comunitară Galați anunță că lansează două Școli de Vară STEAM gratuite pentru copiii și tinerii din județul Galați, în ca…
22 de licee și colegii naționale din România au dobândit titulatura de „Colegiu de Antreprenoriat”, un prim pas semnificativ dintr…
Educaţia constituie o prioritate de top pentru România şi o investiţie strategică în viitorul nostru, a declarat preşedintele Klau…
Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în colaborare cu Centrul de Ce…
S-au împlinit 85 de ani de la nașterea, în 1936, a actriței de teatru, film, radio și televiziune Gina Patrichi. Absolventă a Inst…
Înscrierile pentru cea de-a opta ediție a programului Bursele ANIS dedicat tinerilor universitari care aduc în predare tehnologii…
„Istoria Comunismului în România” va deveni disciplină obligatorie pentru liceu, aceasta fiind inclusă în proiectul Legii învățămâ…
Dintre cele aproape 23.000 de clădiri din învățământul preuniversitar care au săli de curs sau laboratoare școlare, 1401 nu au înc…
Societatea Academică din România şi Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), alături de Friedrich Ebert Stiftung Româ…