Proiecte

S-a deschis universitatea de vară de la Galați

S-a deschis universitatea de vară de la Galați

Liga Studenților din Galați, în colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, a dat startul universității de vară „Galați Summer University” pentru 100 de elevi. Festivitatea de deschidere a avut loc, luni, 22 iulie, în Aula Magna.

Universitatea de vară, organizată sub forma unei tabere, are ca scop familiarizarea elevilor cu viața de student. Aceștia vor vizita facultățile instituției și vor experimenta viața de student.

La deschiderea proiectului „Galați Summer University” au participat rectorul Marian Barbu, președintele Senatului Universității – Alexandru Nechifor și prorectorul responsabil cu studenții – Ștefan Baltă.

La universitatea de vară sunt prezenți 100 de elevi aflați în clasele a 10-a și a 11-a, înregistrați la unități de învățământ atât din Galați, cât și din țară.

„Galați Summer University” se află la a 9-a ediție, evenimentul fiind dedicat elevilor care, din cauza condițiilor create de medii defavorizate, renunță la perspectiva de a promova examenul de Bacalaureat.

Astfel, universitatea de vară își propune să încurajeze elevii să urmeze studiile universitare prin vizitarea a 12 dintre facultățile Universității „Dunărea de Jos”, participarea la întâlniri cu cadrele didactice universitare și angajatorii din județul Galați, evaluarea oportunităților de carieră pe care le au, prin intermediul specialiștilor din cadrul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră, precum și prin participarea la workshop-uri tematice din partea Asociației „Școala de Valori” și la o serie de activități recreative, menite să afișeze spiritul studenției din Galați.

Evaluați acest articol
(0 voturi)