Liga Studenților din Galați, în colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, va da startul „universității de vară” pentru 100 de elevi, denumită „Galați Summer University”, în cadrul festivității de deschidere din Aula Magna de pe 22 iulie, începând cu ora 10.
Aceasta are ca scop familiarizarea elevilor cu viața de student, unde aceștia vor vizita facultățile instituției și vor trăi specificul studenților gălățeni.
La deschiderea proiectului „Galați Summer University” vor participa rectorul Marian Barbu, prorectorul responsabil cu studenții Ștefan Baltă, reprezentanți ai Primăriei Galați, Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră, Casei de Cultură a Studenților, Asociației „Școala de Valori”, precum și reprezentanți ai unor angajatori din județul Galați.
La „universitatea de vară” vor participa 100 de elevi aflați în clasele a X-a și a XI-a, înregistrați la unități de învățământ din Galați și din alte județe.
„Galați Summer University” se află la a 9-a ediție, fiind creat pentru a răspunde problemei unde elevii, din cauza condițiilor create de medii defavorizate, renunță la perspectiva de a promova examenul de Bacalaureat.
Astfel, universitatea de vară își propune să încurajeze elevii să urmeze studiile universitare prin vizitarea a 12 dintre facultățile Universității „Dunărea de Jos”, participarea la întâlniri cu cadrele didactice universitare și angajatorii din județul Galați, evaluarea oportunităților de carieră pe care le au prin intermediul specialiștilor din cadrul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră, precum și prin participarea la workshop-uri tematice din partea Asociației „Școala de Valori” și la o serie de activități recreative, menite să dezvolte spiritul studenției din Galați.