În perioada 10-13 august, vor avea loc probele scrise ale examenului național de bacalaureat pentru absolvenții de liceu, sesiunea iulie-august 2026.
Conform Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Galați, probele se vor desfășura după următorul calendar:
- 10 august – E.a): Limba și literatura română;
- 11 august – E.c): proba obligatorie a profilului;
- 12 august – E.d): proba la alegere a profilului și specializării;
- 13 august – E.b): Limba și literatura maternă.
Afișarea rezultatelor inițiale va avea loc pe data de 18 august, până la ora 12.00.
Contestațiile se vor depune în aceeași zi, în intervalul orar 14.00 – 18.00, dar și în zilele de 19 și 20 august, interval în care pot fi vizualizate și lucrările, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 24 august.
Pentru susținerea examenului național de bacalaureat 2026, la nivelul județului Galați, sunt înscriși 888 de candidați.
Comisia Județeană de Organizare a aprobat desfășurarea probelor scrise în condiții speciale pentru 12 dintre aceștia, pe baza cererilor formulate.
Probele se susțin în 4 centre de examen, organizate în municipiul Galați și în municipiul Tecuci. De asemenea, a fost organizat un centru zonal de evaluare a lucrărilor scrise.