În perioada 16–20 martie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați sărbătorește 78 de ani de învățământ superior la Galați printr-o serie de evenimente dedicate excelenței academice, educației și culturii: ceremonii academice, expoziții, târg educațional și activități pentru studenți și comunitate.
Săptămâna Universității va debuta cu o expoziție auto realizată de partenerii de la APAN Motors, pe platforma din fața sediului universității, urmată de premierea unor studenți cu rezultate deosebite de la Specializarea Autovehicule Rutiere.
Apoi, Sala Senatului va găzdui „Gala Excelenței în cercetare și activitate doctorală”. Premierea celor mai remarcabile rezultate în activitatea de CDI-TT și a activităților doctorale este realizată în sprijinul încurajării activității de excelență în cercetare și totodată o recunoaștere a meritelor valorilor colegilor noștri.
Marți, în a doua zi a Săptămânii Universității „Dunărea de Jos” din Galați, va fi organizat Târgul Educațional „Fii Student la UDJG”. Mii de elevi sunt așteptați în holul Rectoratului la o întâlnire cu reprezentanții celor 15 Facultăți.
Miercuri, Înaltpreasfinția Sa Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos va fi onorat cu distincția de Profesor Emerit în cadrul unei ceremonii care va fi organizată în Aula „Alexandru I. Cuza”, începând cu ora 11.00. Ceremonia reprezintă un moment de recunoaștere a contribuției sale remarcabile la viața spirituală, culturală și educațională a comunității.
Joi, Aula „Alexandru I. Cuza” va fi gazda unui alt eveniment cu încărcătură emoțională deosebită: profesorul Sorin Câmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor (CNR), va primi titlul onorific de Doctor Honoris Causa al UDJG. Ceremonia marchează recunoașterea contribuției sale la dezvoltarea învățământului superior și a politicilor educaționale din România.
Pentru ziua de vineri, 20 martie, atunci când se împlinesc 78 de ani de învățământ superior la Galați, sunt pregătite trei evenimente speciale.
De la ora 9.30, în holul central va avea loc vernisajul expoziției „Tineri Maeștri la Dunărea de Jos”, care va reuni lucrări realizate de studenți ai Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie, specializarea Arta Sacră, și ai Facultății de Arte, inspirate de personalități marcante din Galați și Brăila. Prin pictură și grafică în tehnici diverse, tinerii artiști propun un dialog între memoria culturală a regiunii și expresia artistică a noii generații.
De la ora 12.30, tot în holul central va avea loc evenimentul „Around the World” organizat de Liga Studenților Străini. O experiență dinamică și participativă, în care studenții internaționali devin ambasadori culturali.
De la ora 18.00, în Aula Magna, se va juca musicalul „Familia Adams”, la care sunt așteptați profesori și studenți ai UDJG. Musicalul aduce pe scenă elevi și studenți talentați din Galați și Brăila, într-un spectacol care îmbină teatrul, muzica și coregrafia. Spectacolul este dedicat exclusiv comunității academice din UDJG.