Au început lucrările pentru modernizarea Grădiniței nr. 12 din Valea Orașului (strada Dogăriei nr. 67), clădire care a fost construită în urmă cu aproape 100 de ani.
Conform Primăriei Galați, principalele lucrări presupun: reabilitarea termică a clădirii, reabilitarea termică a sistemului de furnizare a apei calde, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, reparații ale tencuielilor, repararea trotuarelor de protecție, realizarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilități etc.
Valoarea contractului de lucrări cu o durată de 12 luni este de 1,9 milioane de lei fără TVA. Lucrările sunt derulate de firma Dascon Global Construct SRL.
În cadrul proiectului se vor asigura, pe un alt contract, și dotările necesare: mese, scaune, dulapuri, table școlare, seturi de joacă etc. De asemenea, la Grădinița nr. 12 se va amenaja și un loc de joacă modern cu tobogane, leagăne și balansoare.
Valoarea totală a proiectului este de 4,2 milioane lei, din care valoarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 2,2 milioane lei. 1,7 milioane lei reprezintă contribuția de la bugetul național și 153.000 lei, contribuția de la bugetul local.