Educație

Conferință pe tema viitorului european al Republicii Moldova, organizată de studenții basarabeni din Galați

Conferință pe tema viitorului european al Republicii Moldova, organizată de studenții basarabeni din Galați

Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni „Ștefan Cel Mare și Sfânt” din Galați, alături de  Federația Tinerilor Basarabeni din România (FTB România), anunță organizarea Conferinței „Referendumul. Perspective Europene”. Evenimentul va avea loc marți, 15 octombrie, începând cu ora 14:00, în incinta Sălii Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Invitați vor fi reprezentanții comunității academice gălățene, în frunte cu rectorul Marian Barbu, primarul Ionuț Pucheanu și președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Conferința se va desfășura în contextul referendumului constituțional din 20 octombrie, organizat în Republica Moldova. Evenimentul va aduce laolaltă experți în istorie, drept, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri ai societății internaționale, pentru a dezbate implicațiile și perspectivele acestui referendum asupra viitorului european al Republicii Moldova.

Temele centrale ale conferinței vor include: impactul modificărilor constituționale propuse asupra parcursului european al Republicii Moldova, rolul referendumului în consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept, precum și modelele europene de reforme constituționale și experiențele similare ale altor țări din regiune.

„Prin această conferință, se urmărește crearea unui dialog deschis despre modul în care rezultatul referendumului poate influența relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, integrarea în spațiul comunitar și stabilitatea democratică pe termen lung”, afirmă organizatorii.

***

Federația Tinerilor Basarabeni are scopul de a reprezenta interesele studenților şi elevilor basarabeni aflați la studii în România, pentru o mai bună integrare în spațiul social, economic, cultural și educațional românesc. FTB are 17 asociații membre din cele mai mari centre universitare din România.

Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni „Ștefan Cel Mare și Sfânt” din Galați este o organizație studențească dedicată sprijinirii și integrării studenților din Republica Moldova și Bucovina care studiază în Galați. Își propune să promoveze identitatea națională, culturală și lingvistică a studenților basarabeni și bucovineni, să promoveze tradițiile și valorile românești și să susțină interesele acestora în mediul academic și social din România.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare