Educație

Cifrele admiterii la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Cifrele admiterii la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Cifrele admiterii din acest an la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați sunt foarte bune comparativ cu anul trecut, a declarat rectorul Marian Barbu, luni, într-o conferință de presă.

„La licență am avut 5.419 candidați, față de 5.097 anul trecut. La masterat, anul trecut am avut 1.673 de candidați, iar anul acesta avem 2.111. Aici sunt incluse toate formele: e vorba de studenții din afara Uniunii Europene, cei de la anul pregătitor, românii de pretutindeni, candidați la taxă și buget.

La buget, anul acesta am avut 3.458 de candidați, față de 3.098 anul trecut. La fel, la masterat, anul trecut am avut 869 de candidați la buget, iar anul acesta, 1.024. Suntem bucuroși de aceste rezultate, este confirmarea eforturilor pe care colegii noștri le-au făcut mergând din liceu în liceu, în toate campaniile care s-au derulat", a mai spus rectorul Marian Barbu.

Marți, 6 august, este ultima zi de încheiere a contractelor de studii pe care candidații admiși trebuie să le semneze cu universitatea, devenind astfel studenți și finalizând toate procedurile legate de admitere.

Evaluați acest articol
(0 voturi)