Divertisment

Workshop despre aranjamente florale, la Universitate, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor din Inginerie

Workshop despre aranjamente florale, la Universitate, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor din Inginerie

Sala multimedia a Universității „Dunărea de Jos” din Galați va găzdui un workshop susținut de un inginer horticol despre aranjamente florale, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor din Inginerie.

Organizat de Sucursala Galaţi a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR), în colaborare cu universitatea gălățeană, workshop-ul „De la Inginerie la Florărie și invers” se va desfăşura vineri, 28 iunie, de la ora 11:00.

Conform Biroului de presă al universității, organizarea workshop-ului are mai multe scopuri, printre care promovarea creativității și a competențelor artistice în rândul femeilor din domeniul ingineriei, conectarea femeilor inginer cu aspecte practice și estetice ale horticulturii, dar și oferirea unei pauze relaxante și constructive de la activitățile tehnice zilnice.

Publicul ţintă este reprezentat de femeile din domeniul ingineriei, studentele de la facultățile de inginerie și profesioniști din domenii tehnice, dar participarea la întâlnire nu va fi îngrădită de gen.

Workshop-ul va avea următoarea configuraţie:

- 11.00 – 11.15 Introducere

Explicarea importanței Zilei Internaționale a Femeilor din Inginerie și a legăturii dintre inginerie și horticultură.

Prezentarea inginerului horticol Maria Marin și a experienței sale în domeniu.

- 11.15 – 12.15 Prezentare teoretică şi practică

Noțiuni de bază despre aranjamentele florale: tipuri de flori, culori, forme și tehnici de combinare.

Explicarea principiilor estetice și a armoniei în aranjamentele florale.

Demonstrații live de realizare a diferitelor tipuri de aranjamente florale.

- 12.15 – 12.45 Feedback și întrebări

Discuții despre experiențele avute cu plantele ornamentale.

Sfaturi suplimentare și răspunsuri la întrebările participanților.

- 12.45 – 13.00 Concluzii și networking:

Flori și feminitate, design şi artă în ingineria sudării – prezentare de exponate sudate, tehnician sudor Paul Mironov, Facultatea de Inginerie

Recapitularea principalelor învățăminte și importanța aplicării creativității în domeniul ingineriei.

Oportunități de networking și schimb de idei între participanţi.

Acest tip de workshop nu doar că aduce un plus de diversitate și creativitate în viața profesională a femeilor inginer, dar și promovează o comunitate mai strânsă, în care ajutorul reciproc să fie acordat atât din punct de vedere tehnic, cât şi social, conform sursei citate.

Evaluați acest articol
(0 voturi)