Divertisment

O experiență specială pentru copiii din cadrul clubului Bibliovacanța

O experiență specială pentru copiii din cadrul clubului Bibliovacanța

Copiii din cadrul clubului Bibliovacanța, găzduit de Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia Galați”, au avut parte de o experiență specială. Împtreună cu psihologul Andreea Rață, care a adus un suflu nou și captivant activităților obișnuite, copiii s-au jucat, au citit o poveste și au explorat lumea emoțiilor.

„În timpul întâlnirii, am învățat despre importanța emoțiilor în viața noastră și am descoperit că fiecare emoție are un rol semnificativ. Copiii au înțeles că este important să se împrietenească cu emoțiile lor și să le accepte, indiferent dacă sunt pozitive sau negative, deoarece fiecare emoție ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să ne adaptăm. Am înțeles și că este să lucrăm în echipă, iar prin colaborare, copiii au aflat că pot realiza mai multe lucruri împreună decât individual. Fiecare participant a adus ceva unic în grup, iar acest lucru a fost evident atunci când am combinat ideile și abilitățile fiecăruia pentru a găsi soluții creative și eficiente. Activitatea de astăzi ne-a adus multe învățături valoroase pe care le vom folosi în fiecare zi! Mulțumim, dragă Andreea!”, afirmă reprezentanții bibliotecii gălățene.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare