Divertisment

Înscrierile la Concursul de creativitate în IT „Severin Bumbaru”, până pe 20 martie

Înscrierile la Concursul de creativitate în IT „Severin Bumbaru”, până pe 20 martie

Concursul de creativitate în IT „Severin Bumbaru”, competiție desfășurată anual în Galați, se adresează elevilor din clasele V-XII și pune accent pe colaborare, proiectele fiind realizate în echipe de câte 2 sau 3 membri.

Înscrierile sunt deschise până pe 20 martie, iar finala va avea loc pe 28 martie, la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați.

Elevii pot opta pentru una dintre cele trei secțiuni: animații Scratch (dedicată în special celor mici), programare, web design.

Deși membrii echipei trebuie să fie din aceeași clasă, aceștia pot proveni de la școli diferite, facilitând astfel schimbul de experiență între instituții.

Competiția este rezultatul colaborării dintre Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din cadrul Universității „Dunărea de Jos”, Inspectoratul Școlar Județean, Casa Corpului Didactic și Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”.

Evaluați acest articol
(0 voturi)